Sustenabilitatea Naturii | Gestionarea Plasticului: O Decizie Climatică Crucială
Recent, revista academică internațională de top *Nature Sustainability* a publicat un articol de corespondență intitulat „Eliminarea plasticului: o decizie critică privind clima”. Articolul subliniază clar că, odată cu eșecul negocierilor tratatelor globale privind plasticul, țările din întreaga lume se confruntă cu o criză climatică neglijată: metodele finale de eliminare a plasticului (depozitarea, incinerarea sau reciclarea) constituie o decizie climatică semnificativă, însă emisiile de carbon ale acestora nu au fost niciodată incluse oficial în angajamentele naționale privind clima. Articolul avertizează că acest punct orb al politicii pune în pericol serios obiectivele climatice globale.
Recenta eșecă a negocierilor privind un tratat global privind plasticul la Geneva, Elveția, a lăsat lumea fără restricții obligatorii privind producția sau consumul de plastic. Între timp, peste 450 de milioane de tone de plastic sunt produse la nivel global în fiecare an, iar fiecare tonă de plastic se confruntă în cele din urmă cu trei destine: depozitarea la gropile de gunoi, incinerarea sau reciclarea. Fiecare rută de eliminare vine cu consecințe climatice unice, care au fost în mare parte ignorate în cadrele internaționale. Într-un scenariu de tip „business-as-usual”, întregul ciclu de viață al materialelor plastice ar putea consuma aproximativ 20% din bugetul de carbon rămas în următorii 15 ani.
Deși depozitarea plasticului în gropile de gunoi în subteran poate sechestra carbonul, aceasta produce metan și levigat, subminând astfel stabilitatea sa pe termen lung. Levigatul generat de plastic în gropile de gunoi conține mii de molecule organice dizolvate, care contribuie în continuare la emisiile de gaze cu efect de seră. Incinerarea fiecărui kilogram de plastic eliberează aproximativ 2,3 kilograme de echivalent dioxid de carbon, ceea ce blochează emisiile imediate, dar este adesea promovat ca fiind un proces de conversie a deșeurilor în energie. Atunci când reciclarea este eficientă, aceasta oferă cea mai mică cale de emisie de carbon și poate compensa producția de plastic virgin. Cu toate acestea, procesul de reciclare este încă un consumator intensiv de energie, constrâns de tehnologie și costisitor în multe regiuni ale Sudului Global. La nivel global, doar 9% din plastic este reciclat, 19% este incinerat, iar 50% este depozitat la gropile de gunoi.
Politicile nu au considerat încă aceste opțiuni pentru gestionarea plasticului la sfârșitul duratei de viață ca decizii climatice. Nici Contribuțiile Determinate la Nivel Național (NDC), nici liniile directoare ale Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) nu impun contabilizarea sau raportarea sistematică a gestionării deșeurilor de plastic. Prin urmare, atunci când guvernele iau decizii privind infrastructura - cum ar fi investițiile în noi instalații de incinerare - acestea nu recunosc efectul de blocare a carbonului ("carbon lock-in") implicat. Având în vedere că producția de plastic se va tripla până în 2060, lipsa contabilizării gestionării deșeurilor de plastic ar putea submina obiectivele climatice globale din cadrul Acordului de la Paris.
Scenariile inițiale au subliniat faptul că reducerea emisiilor de plastic, substituirea, reciclarea și eliminarea sunt măsuri cheie de intervenție. Propunerile suplimentare includ impozitarea sau perceperea de taxe pentru anumite produse din plastic, extinderea responsabilității producătorilor, interzicerea anumitor produse din plastic, construirea de depozite de deșeuri sanitare și acordarea de asistență financiară economiilor în curs de dezvoltare. Deși aceste măsuri contribuie la circularitate și la reducerea emisiilor de plastic, consecințele asupra carbonului ale eliminării plasticului rămân în mare parte trecute cu vederea.
Țările ar trebui să includă consecințele privind carbonul ale eliminării plasticului în inventarele lor naționale și în Contribuțiile Determinate la Nivel Național (NDC-uri) pentru a evita înlocuirea unei poveri climatice cu alta. De exemplu, Fiji și Chile s-au angajat să includă problemele legate de plastic în NDC-urile lor actualizate, demonstrând modul în care manipularea și producția pot fi direct legate de angajamentele climatice.
Viitoarea Conferință a Părților (COP) la UNFCCC de la Belém, Brazilia, și viitoarele runde de negocieri ale tratatelor privind plasticul oferă oportunități pentru alte țări să urmeze exemplul. În special, trebuie acordat sprijin națiunilor cu venituri mici și insulare, care suportă o povară disproporționată din cauza schimbărilor climatice și a poluării cu plastic, dar care adesea nu dispun de infrastructura și fondurile necesare pentru a urma căi de gestionare a deșeurilor cu emisii reduse de carbon.
În același timp, industria materialelor plastice trebuie să își confrunte lanțul valoric profund înrădăcinat de tip „carbon lock-in” și să realizeze transformarea prin decarbonizarea producției, investiții în energie regenerabilă și inovații în reciclare și alinierea obiectivelor sale la Acordul de la Paris. Numai prin combinarea ambiției politice cu transformarea industrială, materialele plastice pot trece de la a fi o povară climatică la a face parte din soluție.
Textul original:
Sursă: Relatare oficială: Materiale reciclate - Kunyu Data Space
